Proiect: Ambarcațiunea Chira Chiralina




Titlul proiectului: Dezvoltarea ecoturismului și turismului educațional în Municipiul Brăila
Beneficiar: Municipiul Brăila
Valoarea totală a proiectului: 1.007.693,85 lei
Valoarea finanțării nerambursabile: 907.500 lei
Perioada de implementare: mai 2018 – iulie 2020
Obiectivele proiectului: 

Obiectivul general al proiectului a vizat dezvoltarea ecoturismului și turismului educațional în Municipiul Brăila prin achiziția unei ambarcațiuni cu o capacitate de cca. 25 de locuri care va asigura deplasarea grupurilor de turiști, în special elevi, părinți, cadre didactice, reprezentanți ai societății civile, dar și alte persoane interesate să descopere resursele turistice naturale și antropice specifice zonei, aflate pe teritoriul Asociației Grupul Local pentru Promovarea Dezvoltării Integrate a Zonei Pescărești a județului Brăila (FLAG Brăila).

Obiectivul specific 1 - Achiziționarea unei ambarcațiuni cu o capacitate de cca. 25 de locuri cu care se va asigura transportul turiștilor în zonele turistice aflate pe teritoriul FLAG Brăila.

Obiectivul specific 2 - Stabilirea unor trasee ecoturistice de-a lungul Dunării (pe teritoriul FLAG Brăila), pe care vor fi organizate excursii cu ambarcațiunea în perioada de sustenabilitate a proiectului, astfel încât să se pună cât mai mult în valoare resursele turistice din zonă.

Rezultatele proiectului:

  • Achiziționarea ambarcațiunii “Chira Chiralina” pentru practicarea ecoturismului și turismului educațional, ambarcațiune care va asigura deplasarea grupurilor de turiști, în special elevi, părinți, cadre didactice, reprezentanți ai societății civile, dar și alte persoane interesate să descopere resursele turistice naturale și antropice specifice zonei pescărești a județului Brăila.
  • Soliictantul împreună cu actori relevanți din zonă care activează în domeniul ecoturismului și turismului educațional (Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, operatori turistici, ONG-uri, Inspectoratul Școlar Județean Brăila) au stabilit trasee turistice de-a lungul Dunării, care să pună cât mai mult în valoare resursele turistice din zonă.
  • 3 locuri de muncă menținute